23 April 2007

My new roomies

[eu, Cirstin, Steffen si Markus]

De pe la mijlocul lui martie avem doi colegi noi de apartament: Markus si Steffen.

La fel ca si noi, si ei sunt trainee (Steffen pe vanzari si Markus pe inginerie), doar ca nu au venit prin AIESEC si cu ajutorul parintilor unuia dintre ei care e ceva mare stab in ABB la nivel global. Sunt din Germania si sunt cam de aceeasi varsta cu noi, 24 si respectiv 25 de ani.

Trebuie sa recunosc ca in locul lor mi-ar fi placut sa fi venit doua romance, dar ce sa faci daca jumatate din ABB se afla in Germania si nu in Romania. Dar Cirstin era foarte entuziasmata ca au venit. Si eu as fi fost in locul ei.
Deja stam de ceva vreme impreuna si pot sa va spun ca sunt de oameni de treaba, disciplinati si educati. Exact cum te-ai astepta sa fie niste germani. Totusi sunt foarte diferiti de Cirstin care la 23 de ani are o experienta de viata destul de bogata si da dovada de multa maturitate, uneori chiar exagerata. Ei se incadreaza perfect in profilul de studenti.

O chestie care oarecum m-a socat la prima vedere a fost faptul ca Markus are un baiat de 5 ani. Ma asteptam la asta de la un indian, sa fie insurat si cu copii, dar nicidecum de la un student din Germania. L-am intrebat despre asta si mi-a spus ca s-a intamplat dintr-o neglijenta, dar mi-a mai spus ceva despre copilul lui: 'E baiatul meu, si il iubesc.'

De asemenea Markus pot spune ca este neamtul tipic. Mai introvertit ca si caracter, el pare sa fie inginerul ala german care construieste BMW-urile, Mercedes-urile, Porsche-ul sau Blaupunkt-ul. E disciplinat si harnic. Tot respectul.
Steffen e mai vorbaret, si a intrat pe vanzari. Probabil aici a avut si o influenta tatal sau care e manager la nivel global pe o divizie din ABB. Cirstin zicea ca o sa fie ingamfat si cu nasul pe sus, datorita functiei tatalui sau dar mie nu mi se pare ca e asa.

Dar intr-un fel ma bucur si eu ca au venit. Parca e alta atmosfera in casa. E totul mult mai relaxat, parca te bucuri cand vii acasa.

Atat deocamdata! Pastram legatura!
Dragos

Labels: , ,

Ce am mai facut

Dupa lansarea spectaculoasa in modelling am decis sa ma apuc si de lucruri mai serioase, cum ar fi organizarea celui mai important eveniment anual al ABB aici in Dubai. Cum a venit si randul lui Cirstin sa plece in vacanta, toata papara a picat pe mine si pe sefa mea care a lucrat doar cate 4 ore pe zi in perioada de organizare fiind inca in convalescenta dupa nastere.

Dar sa va dau cateva detalii despre proiect: scopul sau fiind promovarea ABB si a produselor si serviciilor oferite. De asemenea acest seminar tehnic trebuia sa suplineasca absenta noastra de la Middle East Electricity.


Evenimentul s-a desfasurat pe o perioada de 3 zile in incinta ABB Dubai, de unde si noi provocari cum ar fi: gazduirea a 300 de persoane si gasirea/crearea a 9 locatii diferite pentru desfasurarea prezentarilor. Pe langa asta am mai organizat si o expozitie cu produsele noastre de ultima ora.

Ca o mica mentiune – anul trecut acelasi eveniment a avut ca locatie faimosul Burj-Al-Arab. Anul acesta s-a schimbat radical strategia iar toate prezentarile s-au tinut in 10 corturi pe care le-am instalat in curtea firmei.


[expozitia de produse intr-unul dintre atelierele firmei]
Si ca intotdeauna zilele evenimetului s-au incheiat cu o cina alaturi de partenerii si clientii nostri in doua dintre locatiile cele mai spectaculoase din Dubai:
[prima seara la Jumeirah Beach Hotel]

[a 2-a seara la Bab Al Shams, pe care deja il stiti din episodul cu jurnalistii]
Toata luna premergatoare evenimentului a fost destul de intensa, zilele de lucru incheindu-se pentru mine la ora 7-8. Presiunea era si ea pe masura, de unde si consecinte: ne-am apucat de mancat junk-food. Ca si un bonus sefa mea s-a reapucat de fumat.

Dar a meritat pe deplin. Pot zice ca am invatat cateva lucruri care imi pot fi de folos pe viitor. Pe langa asta, cred ca am facut si o treaba buna pentru ca dupa ce s-a terminat totul ni s-a prelungit traineeship-ul si am primit si o marire de salar. :)

Cam atat...

Pe curand,
Dragos

Labels: , , , ,

10 April 2007

M-am lansat in modelling

Salutare !

Din seria povestirilor:’Un trainee se destainuie’, am una noua...

Ca sa imi acopar gaura din buget creata de aventura TIESTO, m-am lansat in... modelling :). Oferta a venit din partea unei universitati care avea nevoie de poze pentru a crea o brosura de promovare. Singurele conditii de participare la sedinta foto erau sa fii alb si sa fii imbracat in costum business. Nici o problema, ca ma incandrez in profil.

Initial nu am fost eu asa de incantat sa merg pentru ca era chiar a 2-a zi dimineata dupa concertul Tiesto, dar faptul ca au trimis o masina cu sofer dupa noi, m-a mai incurajat.

Pe mine m-au luat primul, apoi am mers sa mai luam inca doua persoane dintr-un cartier numit The Lakes in care eu nu mai fusesem niciodata. Aici am avut o noua surpriza pentru ca pot spune ca asta e cel mai frumos cartier din Dubai. Peisajul e asemanator cu cel din cartierul meu, diferenta e ca in The Lakes sunt vile, nu blocuri cu apartamente. Totul e foarte civilizat: la intrare este bariera si o cabina unde sta un gardian, care verifica pe toata lumea care intra in cartier. Odata intrat parca esti intr-o alta lume: toata lumea e relaxata, terenurile de fotbal, de tenis si baschet toate sunt pline, biciclisti, alergatori, parca esti intr-o statiune de vacanta undeva.

Ca si o curiozitate, fiecare vila avea doua locuri de parcare populate aproape intotdeuna de o masina de teren, iar cealalta era BMW, Mercedes sau Jaguar.

De aici am pornit catre Academic City – noul campus universitar din Dubai. Inca nu e finalizat complet, dar spatiu pentru a face cateva poze tot au gasit.

Cateva cuvinte despre facilitatile pe care le puneau la dispozitie: chiar daca te aflai in desert la vreo 20 de km de Dubai, aveau tot ce trebuie de la sali de cursuri ultra moderne pana la restaurant, birouri, biblioteca. Fata de salile de curs, de tip comunist de la noi, acestea erau foarte diferite: videoproiector in fiecare sala, un podium de unde sa-ti tii prezentarea, scaune tip ‘Executives’, o iluminare foarte placuta. Altele aveau o aranjare a meselor foarte originala, colori vii si frumoase toate astea ca sa creeze un mediu cat mai placut si relaxat.

Desigur toate astea vin cu un pret: un master te costa undeva pe la vreo 10-15 mii USD.

Am pomenit mai sus de biblioteca...asa scria pe usa din sticla. Si biblioteca avea toate facilitatile. Dar singurul lucru care lipsea, erau chiar cartile. Nu stiu de ce dar eu inca asociez cuvantul ‘biblioteca’ cu rafturi nesfarsite de carti: romane, enciclopedii, colectii rare, reviste si miros de mucegai. Dar aici nu. Doar cateva rafturi asemanatoare cu ce avem noi in camerele noastre, cu cateva carti de management si IT. Cred ca asta o fi noul concept de invatamant in biblioteca – te duci cu laptopul, rascolesti internetul, gasesti informatia, o digeri, o reimpachetezi si o trimiti spre evaluare sau o prezinti.

Si cine zice ca in ‘modelling’ – (imi place cum suna... :) ), nu inveti nimic relevant? Gresit! O chestie necunoscuta mie pana la momentul respectiv a fost computerul Bloomberg, care pana sa-l vad la astia in asa-zisa biblioteca, nici nu stiam ca exista. Pe scurt calculatorul asta are doua monitoare pe care iti afiseaza in timp real toti indicii bursieri, ratele de schimb intre valute, pretul petrolului, aluminiului, aurului si multe altele. E un calculator facut pentru brokeri.

[poza: businessweek.com]

Denumirea de Bloomberg inca nu inseamna doar un calculator, ci si o firma de servicii financiare, dupa cum puteti citi aici.

Deci cam asta a fost scurta mea incursiune in lumea modellingului: profitabila, dar si educativa in acelasi timp.

Deocamdata atat.

Toate cele bune si pe curand,
Dragos

Labels: , , ,

07 April 2007

DJ TIESTO in DUBAI

Vacanta s-a terminat, am revenit in Dubai, cu noi experiente si povestiri...

Am ramas singur acasa pentru vreo doua saptamani si ceva, am zis ca trebuie sa profit la maxim de perioada asta si nu scap nici o oportunitate.

Si cum de multa vreme tot asteptam vreo ocazie sa ies in vreun club, dar pana acum nu am gasit timpul potrivit, intr-una din zilele trecute iata ce vad intr-un Virgin Music Store: DJ TIESTO – World’s #1 DJ in concert in Dubai. WOW ! Nu puteam rata asa ceva. Pretul biletului: $70. Nici o problema, te salveaza cartea de credit. Dress code: strictly white. Se anunta o petrecere de zile mari.

Am fost foarte entuziasmat, am recapitulat hit-urile lui, pana si pe desktop mi-am pus un wallpaper cu ‘TIESTO in Concert’. Toata saptamana premergatoare concertului tot ‘Adagio for Strings’ si ‘Lethal Industrie’ am avut in cap...(astea sunt doua hituri ale lui pentru necunoscatori)

Vine si marea seara a concertului. Dupa munca, am iesit in mall mi-am cumparat si eu un tricou alb, sa fiu in rand cu lumea si pe la vreo 22:00 pornesc de acasa. La 00:00 se inchideau usile clubului asa ca trebuia sa fiu acolo pana atunci. Am ajuns intr-o ora, deci timp mai era din belsug.

Cum ii sta bine oricarui club care se respecta (era ceva de genu Tineretului din Costinesti), avea doua intrari: una pentru VIP-uri si una pentru oamenii de rand. Eu, din bugetul de trainee, mi-am permis doar biletul normal asa ca a trebuit sa stau la coada, la intrarea secundara.

De aici a inceput aventura: la coada cred ca s-au adunat vreo 200-300 de persoane, marea majoritate cu bilet. Coada mergea chiar bine cand la un moment dat n-au mai lasat oamenii sa intre in club, chiar daca mai erau 10 minute pana la 12. A inceput si scandalul, oamenii revoltati vroiau sa intre, dar bodyguarzii nu mai lasau pe nimeni. Unii mai indrazneti ocoleau poarta, treceau un gard din arbusti si erau inauntru. Organizatorii vazand ca situatia nu e prea roz, neavand suficienti body-guarzi si tot mai multi incep sa ocoleasca intrarea, s-au retras la o a 2-a reduta. Multimea disperata, speculand momentul, a navalit catre ultima intrare, care ii mai despartea de concert. Era si o colina care trebuia ocolita pentru a ajunge la poarta, dar poporul a luat-o pe calea cea mai scurta, peste colina. Disperati, unii se mai poticneau, fetele cu tocuri se mai impiedicau, toata lumea cu speranta ca o sa-l vada pe Tiesto, se indrepta catre a 2-a poarta. Era ca o scena din episoadele istorice cu Mircea cel Batran si ienicerii si spahii, care cata frunza si iarba, navaleau tara. Eh, asa a fost si aici. Nu-mi venea sa cred ca intr-un club din Dubai se poate intampla asa ceva.

Nici eu n-am stat prea mult locului. Platisem $70 pe bilet, concertul incepuse si eu eram inca afara. Asa ceva nu era acceptabil, asa ca si eu, inainte la razboi. Ajungem la a 2-a baricada unde s-a scandat ‘Let Us In!’ - Let Us In!’, s-a incercat spargerea usii si in final unii mai cu initiativa au inceput sa sara gardul. Nici gagicile nu se lasau mai prejos, si ele sareau gardul.


Acuma nici eu nu puteam sa stau si sa ma uit cum altii merg la concert si eu nu. Mai ales incurajat de faptul ca bodyguarzii nu prea ii luau la multe intrebari pe cei care treceau gardul (astia nu erau ca cei din Romania, care te bat de nu-ti mai trebuie club in urmatoarele 6 luni), si eu am sarit gardul. Si iata-ma la concert, putin sifonat, dar totusi foarte entuziasmat. Prietenii mei, erau inca pe undeva pe afara, peste vreo ora, cand s-au mai calmat treburile au intrat si ei.

Atmosfera concertului pot spune ca fost destul de faina. Cateva poze aici:





[Unicul - DJ Tiesto]

Tiesto ca un profesionist ce e, si-a facut treaba. Muzica buna, hituri arhicunoscute, ritmurile lui populare, toate astea au prins destul de bine. Toata lumea se simtea bine, mai ales englezii care animati de cele cateva beri consumate, ca de obicei, dansau ca niste nebuni.

Alta chestie care m-a socat oarecum au fost fetele. Cred ca acolo am vazut cele mai frumoase fete din Dubai. Parca toate s-au adunat acolo dintr-o data. Nu stiu in timpul zilei pe unde se ascund ca eu nu prea le vad. Dar toate sperantele mi-au fost risipite cand vedeam ca toate erau insotite de unul sau mai multi barbati, care nu le scapau o clipa din ochi. Pe langa asta cred ca era o proportie de maxim 1 fata la 3 baieti.

M-a deranjat faptul ca nu au venit la concert multi fani adevarati, cunoscatori, ci a venit gloata, doar pentru ca era evenimentul cel mai titrat din Dubai din week-endul respectiv.

Tot la minusuri poate adauga sonorizarea. Daca pot trece peste amanunte ca saritul gardului ca sa ajung la concert, atunci cand e vorba de sunetul la un concert al DJ-ului #1 din lume, nu exista loc de compromisuri. E inacceptabil asa ceva. Eu ca si un cunoscator al muzicii lui, stiam cam cum trebuie sa sune muzica lui, si trebuie sa va spun ca pentru o experienta completa nu ai nevoie doar de bass si treble, iti trebuie si medii. Dar, am trecut peste asta, am dansat pe toata durata concertului, si m-am distrat de minune.

Totusi, parca nu am putut sa acord aceleasi calificative pe care le-am acordat ATB-ului de asta vara de la Peninsula adica: magistral, cosmic, magic. :)) Pana acum tot el ramane in top.


[eroii serii - eu si Baber, coleg de la ABB]

Asta a fost experienta DJ TIESTO in Dubai. M-a costat vreo $120 toata treaba, dar a meritat. De cand am venit asta am asteptat.

Pana la urmatoarea aventura va salut din Dubai!

Al vostru,
Dragos

PS: A 2-a zi dupa concert am vazut in Virgin Store cateva tricouri si hanorace marca TIESTO. Al naibii de scumpe. Un tricou era $100, iar hanoracul $150. Cred ca in magazinul on-line sunt mai ieftine. Va ramane pe altadata.

Labels: , , ,

06 April 2007

Welcome back to Romania

Pentru cei care nu sunt la curent cu ultimele noutati, atunci trebuie sa va spun ca am avut o vacanta de 10 zile pe care le-am petrecut in acasa, in Romania. Iata cateva impresii:

De cum am aterizat gandul mi-a zburat la socurile culturale pe care s-ar putea sa le am si la seminarul de reintegrare AIESEC. Cu socurile culturale o mai scoatem noi la capat, dar cu alea financiare...e mai complicat. Ghinionul meu a fost ca din aeroportul din CJ am luat un taxi din asta cu supra-taxa. Pana cand mi-am dat seama care e miscarea aveam deja 300.000 pe ceas si eram doar la jumatatea drumului. M-am dat jos in mijlocul drumului cu tot calabalacul in spinare si am luat un alt taxi, de data asta fiind mult mai atent la tarif. Am platit vreo 400.000 de mii pentru un drum care trebuia sa fie 150.000. Nu e nici o suparare pentru banii aia, cateodata cheltui atata pentru o cina, ci mai mult sentimentele pe care mi le-a trezit.





Tot entuziasmul venirii acasa s-a transformat intr-o repulsie si scarba fata de ce se intampla in tara. Fratilor, cateodata cred ca ne meritam soarta, pentru ca inca la noi lucruri elementare ca si corectitudinea, sinceritatea, etica, politetea sunt foarte rar intalnite. In Dubai, sau in orice tara civilizata, asa ceva ar fi de neconceput...Bun, am trecut peste asta.

Ce am facut pe acasa? Am incercat sa ma intalnesc cu toata familia si toti prietenii, pentru ca astea mi-au lipsit cel mai mult. Si cred ca am reusit aproape tot ce mi-am propus. A fost bine, sa va vad din nou!

Printre persoanele cu care m-am intalnit a fost si un profesor de la UPM, cu care am avut o frumoasa conversatie la o bere.

Alta realizare e ca am reusit sa imi plombez o carie. Nu stiu unde in lumea asta poti sa iti plombezi o carie cu 15 USD si sa mai faca si o treaba excelenta. Mersi Bogdane ! J Nu ca aici nu ar fi spitale, ca sunt, dar si cea mai simpla consultatie e pe undeva peste 50 de dolari, fara sa socotim medicamentele.

Dar sa nu va inchipuiti Romania e asa ieftina, din contra, e f. scumpa. Mai ales brandurile. Culmea e ca in tarile unde salariile sunt mari preturile sunt mici, dar la noi unde salariile sunt asa cum sunt, preturile sunt mari. Alt soc cultural a fost cand a trebuit sa platesc extra pentru ketchup, cand am cumparat o pizza. Mi s-a parut ridicol. Oricum acest detaliu nu mai conteaza cand imparti pizza cu o persoana draga pe care n-ai mai vazut-o de mult timp...

...Si cu toate astea timpul a zburat si acum cand ma gandesc inapoi, cele 9 zile nici nu au fost.

A venit si plecarea...o noua despartire de parinti, de frate, restul familiei, vecini si prieteni. A fost greu, nu credeam ca o sa fie asa greu. O intamplare mi-a ramas ramas foarte bine intiparita in minte, un crampei de memorie care te bantuie mult timp dupa: in dimineata plecarii, inainte sa ies de pe strada mea, dau peste un vecin, tatal unui prieten cu care am copilarit. Cum nu ne-am intalnit de cand ma intorsesem, am oprit sa-l salut:
Eu: ‘Buna dimineata! Ce mai faceti ?’
El, cu o voce tremuranda: ‘Bine! Multumim! Tu cum esti?’

Avea o emotie in voce, ca si cum fiul lui a fost plecat 6 luni si acum ar fi plecat din nou. Aceeasi voce pe care o au tatii nostri atunci ne conduc la gara, iar noi urmeaza sa plecam intr-o lunga calatorie. A fost total neasteptat si cu greu m-am stapanit, ca sa pot schimba cateva cuvinte cu el. Dupa plecare cu greu mi-am ascuns cateva lacrimi...

Dar toate emotiile s-au risipit dupa ce am iesit din Tg-M, indreptandu-ma catre Sighisoara, de unde am luat trenul catre Bucuresti. Trenul a avut o intarziere de o jumatate de ora. Cred ca eram singurul care se ruga ca intarzierea sa fie cat mai lunga...




Poposind cateva ore si in capitala tarii, am avut ocazia sa mai vad cate ceva. Bucurestiul, cu tot gri-ul cel posomorat care il caracterizeaza, poate fi comparat cu orice oras care se respecta. Mai avem mult pana sa zicem ca e un oras modern si civilizat, dar parca lucrurile incep sa se miste si pe la noi. Asa ca: there is hope !!!



Zborul catre Dubai cu TAROM-ul a fost si el special. Am avut si spatiu suficient pentru picioare si vreo cateva persoane notorii de la bord. Stiti cum de fiecare data anunta la stiri ca vreo vedeta merge in Dubai la ‘shopping’. Ei bine, si de data asta cineva a trebuit sa mearga in Dubai. Primii pe care i-am recunoscut au fost sotii Iovan, din faimosul scandal cu hotul pe care care l-au ucis intr-o noapte la ei in casa. Orice s-ar zice, omul (care e pilot de meserie) ala mi-a inspirat multa siguranta in timpul zborului cand il vedeam mergand prin avion foarte degajat si relaxat. Credeti-ma ca ai nevoie de asta asta cand esti la 11.000 de m in aer. Romanta Iovan e si ea f. draguta...

A 3-a persoana pe care am recunoascut-o a fost sora-sa lui Nicoleta Luciu – care si ea e foarte atragotoare. Si acuma fara nici un misto cred ca s-a uitat de vreo cateva ori in directia mea. Deja ma gandeam ca la controlul pasapoartelor ar fi un loc bun in care as putea sa o abordez. M-a cam descurajat faptul ca ea si prietena ei erau insotite de un barbat cam cu un cap mai inalt ca mine, care nu stiu, daca era prietenu ei sau nu. Dar acuma fara nici un misto, as fi putut sa-i arat cateva locuri faine prin Dubai si pe langa asta, urma sa raman singur acasa. ;)

Si am ajuns inapoi in Dubai. Asta a fost foarte scurta vacanta in Romania.

Voi reveni cu alte noutati de pe aici !

Toate cele bune!
Dragos

Labels: , ,

03 April 2007

Press Trip (prima zi)

Salut!
In primul rand ‘La Multi Ani’ Romania ! Pentru mine e primul 1 Decembrie care ma prinde departe de casa. Ca o coincidenta si ziua nationala a Emiratelor e pe 2 Dec. Si in stilul tipic arabesc s-au dat doua zile libere, asa ca si eu am avut parte de un week-end prelungit, o buna ocazie sa va scriu...o alta poveste din seria ‘another day at the office’.

Cel mai mare proiect la care am lucrat pana acum la ABB a fost organizarea unei excursii de doua zile in Dubai pentru o duzina de jurnalisti de la cele mai prestigioase reviste de business europene din care pot aminti:
Financial Times, FACTS, CASH etc. Inainte de inceperea evenimentului am primit cateva informatii despre jurnalisti: asa am aflat ca unul din ei i-a luat interviu lui Bill Gates si Michael Dell. Asta ca sa va faceti o idee de calibrul jurnalistilor. Acestora li s-au adaugat doi jurnalisti din China, o alta importanta piata pentru ABB.

Din partea ABB au venit purtatorii de cuvant – 2 pers, managerul de la Corporate Communications, un membru din Executive Comitee, deci numai lume buna. Toti erau de la
sediul central din Zurich.

Aceasta excursie e organizata anual de
ABB, in anii trecuti jurnalistii fiind plimbati in SUA, China si Norvegia, pe la toate proiectele majore unde ABB are o contributie cruciala.

Astea sunt datele problemei. Va puteti imagina ce presiune era pe noi. Totul trebuia sa iasa perfect, nu era loc de erori sau greseli., doar imaginea companiei era in joc.

Deci sa trecem la partea interesanta, anume locurile pe unde i-am plimbat:

Prima zi a inceput dimineata conferinta de presa in care au vorbit tipul din Executive Comitee si managerul regional pe Middle East & Africa. A organiza o conferinta de presa in care sa transmiti doar ce trebuie e si asta o arta.

Dupa pranz i-am dus la sediul ABB in Dubai, unde presedintele companiei le-a facut un tur, iar de acolo la prima destinatie cu adevarat spectaculoasa:
BURJ DUBAI. Pentru cei care nu au citit mailul anterior referitor la Burj Dubai va reamintesc ca B.D. e un turn care atunci cand va fi gata va fi cea mai mare cladire din lume cu o inaltime de peste 800 de m si peste 160 de etaje. In momentul vizitei aveau deja 82 de etaje construite. Contributia ABB este pe scurt alimentarea cu energie electrica a turnului.

Data trecuta cand am vizitat site-ul de constructie am ajuns doar pana in cladirea administrativa dar de data asta a fost altfel, pentru ca am urcat alaturi de jurnalisti pana la etajul 55 al celui mai inalt turn din lume(cand va fi finalizat). Nu cred ca pot descrie cum e sa vezi apusul soarelui de la etajul 55 in Dubai, a pur si simplu fantastic, la picioarele noastre se intinzadu-se metropola islamica iar la orizont o portocala care scufunda in apele golfului. ...Iar deasupra capetelor noastre la etajul 82 se turna beton. Asta e o chestie care foarte putini oameni au ocazia sa o experimenteze. Eu m-am simtit norocos si privilegiat pentru ca am intrat intr-un club foarte select, al celor care au urcat in Buj Dubai.

Pana cand lumea si-a revenit din reverie am ajuns la noua destinatie unde urma sa luam cina. Excusivista locatia se numeste Bab-Al-Shams, e la 100 de km de Dubai, in mijlocul desertului si e locul perfect pentru o experienta cat se poate de traditionala.

Dupa o scurta receptie ne-am intreptat spre restaurant cu ajutorul unor mini-buggie-uri – masini din alea cum vedeti pe terenul de golf.

Aici show-total: formatie live, dansatoare, cantareata. Pentru ca peisajul sa fie complet, in jurul restaurantului pe niste coline luminate se plimbau niste 6-7 oameni calare pe cai. Efectul era spectaculos. Parca erai intr-un vechi fort in mijlocul unui asediu. Tot parte din show era si un vultur din acela pe care beduinii il foloseau pentru a vana in desert iepuri, caprioare sau alte pasari. Caprioare mi-a venit greu sa cred ca pot fi vanate cu el, dar mi-au aratat un filmulet cu dovada si m-au convins. Toata lumea s-a simtit excelent, cina incheindu-se cu o sisha.
[mai multe poze]

Dar ziua nu s-a incheiat inca...dupa cina am facut un popas la Buddha Bar, unul dintre cele mai frumoase, spectaculoase si exclusive baruri din Dubai. Decoratiile specifice culturii asiatice erau impecabile, deci daca treceti vreodata prin Dubai va recomand cu cea mai mare caldura Buddha Bar, din incinta hotelului Grosvenor’s House in Dubai Marina.
Nu o sa regretati !

Labels: , , , ,

Press Trip (a doua zi)

A doua zi am trecut de la traditional la contemporan.

Dupa un scurt briefing matinal am pornit catre turnul Le Reve. Aceasta e prima cladire inteligenta din Middle East si Africa. ABB a furnizat acolo motorul inteligent care controleaza totul incepand de la aer conditionat pana la iluminat si securitate. Si sa nu uit un detaliu ‘minor’ pretul unui apartament standard incepe de la 2 Mil. USD, dar acum am auzit ca apartamentele se ravand undeva la un pret dublu. Ce primesti pentru banii astia? Pai cred ca cel mai bine se vede in poze: vedere la insula in forma de palmier, locuiesti intr-unul din cele mai selecte cartiere din Dubai, anume Dubai Marina si un apartament de 700 m2 cu dotari de ultima ora.

[Stilul contemporan - sufrageria]


[unul din cele 3 dormitoare] [mai multe poze]

Urmatoarea destinatie:
Palm Jumeirah.

Pentru aceasta ABB a construit substatia din care porneste tot curentul catre insula. Cateva detalii pentru ingineri: am vizitat si statia in sine. Am vazut aici pentru prima data vestitele GIS-uri de 132 kV (Gas Insulated Switchgear) cu SF6 despre care am invatat la Echipamente Electrice. Acuma le-am vazut si sunt cu totul altfel decat mi le-am inchipuit.

In plan era si o vizita pe insula sa vedem vilele care se construiesc dar din pacate acest lucru nu a fost posibil asa ca presedintele companiei a aranjat o croaziera pe un iaht in jurul insulei in forma de palmier si in jurul Burj-Al-Arab. Nu m-am suparat chiar de loc, de fapt cred ca a fost una din cele faine experiente de pana acum. Cu siguranta cand am decolat din Cluj, nu m-am gandit ca o sa iau pranzul pe un iaht alaturi de top-managementul si de jurnalistii de top din Europa, avand in jurul nostru probabil cele mai exotice destinatii turistice din lume.


[...si capitanul :) ]






[
mai multe poze]

Cu siguranta va intrebati ce poate sa urmeze dupa o asemenea aventura si sa fie si mai spectaculos. Va spun eu: o vizita la
Burj-Al-Arab. Nu poti sa vii pana in Dubai si sa nu vizitezi Burj-Al-Arab. Pentru mine a fost a 3-a vizita. Am mers acolo pentru un ceai si ceva gustari alaturi, nu a fost cine stie ce, dar ne-a costat 60 de USD de persoana. Dar merita experienta. Am urcat alaturi de jurnalisti in Skyview Bar, apoi am vizitat cel mai exlusivist restaurant din Dubai, anume restaurantul Al Mahara aflat sub nivelul marii, tot in Burj-Al-Arab. Toata lumea a fost impresionata.

Seara s-a incheiat cu o cina la alt restaurant de clasa, The Terrace, din hotelul
Dubai Park Hyatt, inconjurati de iahturi de lux, apoi cu un drum pana la aeroport.

Asta a fost Press Trip 2006 Dubai !

Desi pentru noi totul s-a desfasurat sub un stres infernal si rasplata a fost pe masura: am vizitat unele din cele mai spectaculoase locatii din Dubai, unde doar putini privilegiati ajung. Cred ca au fost cele mai intense 2 zile care le-am trait in ultima vreme si cu siguranta apogeul traineeshipului meu.

Atat deocamdata din Dubai!

Toate cele bune!
.dragos.




PS: Frustrarea evenimentului: Toti jurnalistii erau germani (dar erau toti vorbitori de engleza), cu exceptia chinezilor. Mai era si un italian, dar spre necazul mea si el vorbea germana.

Labels: , , ,

31 March 2007

TOP 10 UAE

Salutare tuturor!

La cererea tot mai pertinenta a cititorilor, anume sa mai scriu si lucruri mai putin bune despre Dubai, ma conformez si va prezint un top al lucrurilor care eu le gasesc mai putin bune. Dar pentru ca balanta sa fie echilibrata am considerat ca e corect ca sa adaug si lucrurile pozitive. Deci...

Zece lucruri care nu-mi plac:

1. Traficul si blocajele rutiere frecvente.

2. Climatul: Caldura excesiva si umezeala
3. Transportul in comun slab dezvoltat
4. Prea multi indieni
5. Indienii care se tin de mana, chiar daca nu sunt homosexuali
6. Distantele relativ mari intre diferite obiective
7. Restrictiile islamului in ce priveste: relatiile dintre femei si barbati, altele decat in cadrul casatoriei, restrictiile cu privire la alcool
8. Chiriile exagerat de mari (ex: 300 USD/luna ca sa dormi intr-un apt. cu alte 8-9 persoane)
9. Distanta foarte mare de tara, familie, prieteni
10. Ambalajele folosite excesiv in supermarket-uri, fast-food-uri, magazine.

Zece lucruri care imi plac:

1. Nu exista taxe gen: TVA, impozite pe salarii, etc.
2. Benzina si motorina mai ieftine de 3 ori decat in Romania
3. Serviabilitatea: sintagma ‘clientul nostru – stapanul nostru’, e sfanta aici
4. Varietatea culinara din care poti alege
5. Salarii la standarde occidentale
6. Atractiile turistice unice in lume si cu adevarat spectaculoase
7. Drumurile impecabile
8. Respectul care se acorda familiilor si vietii in familie.
9. Posturile de radio
10. Ai acces la ORICE daca ai suma de bani necesara.

Sunt sigur ca oriunde ai fi sunt si lucruri bune dar si rele. Cred ca diferenta o face modul in care reusesti sa te adaptezi si daca gasesti interesanta realitatea de aici.

...Si ca sa va fac sa va mai creasca inima de romani, am sa va relatez un alt scurt episod ce mi s-a intamplat chiar joi si care mi-a trezit din nou la viata sentimentele patriotice si o amintire vaga despre un regim trecut.

Pentru a obtine viza de lucru in Emirate trebuie (pe langa altele) sa-ti faci si un test medical constand in teste ale sangelui (HIV + altele) si o radiografie. Pentru asta am fost trimis la spitalul ‘Al Baraha’ care se afla intr-o zona in care nu mai fusesem niciodata, doar auzisem de ea. Zona asta e la vreo 30 de km de unde lucrez si total opusa de zona in care locuiesc.

Ajung si la spital pe la vreo 12:00 cand cozile de 50 de metri erau deja formate si oamenii care asteptau erau parca deja lesinati de atata stat in soare. (coada era doar din indieni si filipinezi)

Ma duc la receptie de unde sunt indrumat spre un birou, la un doctor. Ajung si aici, si ca sa va imaginati decorul povestirii, biroul era foarte asemanator cu un birou al unui doctor din Romania. Nimic special. Ia doctorul fisa mea se uita lung pe ea apoi striga pe cineva. Mai apare un doctor. Se uita amandoi pe fisa, apoi cel de-al doilea venit mi se adreseaza: ‘- Ce mai faci?’ In momentul asta am incremenit. Surpriza totala. Cred ca in spitalul ‘Al Baraha’ din Deira, Dubai, era ultimul loc in care m-as fi asteptat ca cineva sa mi se adreseze respectuos in romaneste.

Am facut cunostinta, apoi am continuat conversatia in romaneste, eu fiind la fel de surprins. Am aflat ca acu multa vreme si-a facut studiile de medicina la Craiova, ‘in Oltenia’ cum a zis el. I-am spus si eu ce fac si ca sunt ‘electrical engineer’ si apoi mi-a spus ca romanii sunt oameni destepti. Eh, atunci sa stiti ca am fost din nou mandru ca sunt roman. Pana la urma se pare ca si comunismul (dupa varsta imi puteam da seama ca inca in Romania era regimul comunist la putere cand a studiat el) cu toate relele sale, m-a ajutat cu ceva, oferindu-i acestui om sansa la educatie. Doctorul apoi, m-a trimis direct la recoltarea sangelui si m-a scutit de radiografia pentru care trebuia sa stau la coada aceea imensa. Totul a mers struna.

Acesta e un scurt episod, care dovedeste ca totusi romanii exista pe harta lumii si de unii oameni sunt chiar foarte respectati.

Din Dubai, mandru ca sunt roman, al vostru,
.dragos.

Labels: , , ,

Snorkelling in Fujeirah, UAE

Salut!

Poate va amintiti mica mea ‘aventura’ la ambasada romana din Abu Dhabi. Nu v-am spus partea buna: anume, ca acolo am cunoscut un tip din Romania, constantean de origine, care lucreaza tot in Dubai. Numele lui e Cezar.

La propunerea lui, am decis ca in unul din week-end-urile urmatoare sa mergem impreuna pe cealalta coasta a Emiratelor Arabe, mai exact la Golful Omanului, care e direct legat cu Oceanul Indian. Zona asta e in alt emirat numit Fujeirah la vreo 100 km de Dubai.

Planul era sa mergem la snorkelling. Ca o scurta nota, snorkelling-ul e varianta mai simpla a scufundarilor. La snorkelling ai doar ochelari de scufundari, innotatoare pt. picioare si un tub in forma de ‘U’ care te ajuta sa respiri cat timp plutesti cu fata in apa.

Ca sa ajungem in Fujeirah a trebuit sa trecem prin asa-zisa ‘zona muntoasa’. Dupa cum o sa vedeti si in poze, muntii sunt foarte diferiti cu ceea ce suntem obisnuiti in Romania. Muntii de aici nu sunt nici foarte inalti nici acoperiti cu verdeata sau brazi. Cand i-am vazut, gandul mi-a sarit la simularea unei aterizari pe Marte si la robotelul care iasa din cutie si incepe sa exploreze. E un peisaj selenar, doar stanca si nisip, si soarele tropical care completeaza peisajul.


Singurul lucru care imi aducea de peisajul de acasa era drumul, care nu mai avea 5-6 benzi pe un sens, ci doar una. Si chiar daca ne aflam in mijlocul desertului drumul era impecabil. Asta nu mai e ca acasa. J

Ajungem si la destinatie. Aici te taxeaza frumos cu 11 dolari pentru accesul pe plaja cu pricina si inca 11 pentru echipamentul de snorkelling. Atractia zilei era stanca aceea la vreo 100 de metri de plaja, in jurul careia se formeaza coralii, care hranesc pestii, care la randul lor atrag turistii.

Din stanga spre dreapta: Eu, Cirstin, Audra, Cezar.


Daca tot am ajuns la partea cu turistii atunci trebuie sa va spun ca era plin de englezi si germani. De turistii romani nu stiu exact cati erau, dar 2 erau sigur. O surpriza a fost si numarul mare de rusi pe care i-am intalnit.



Bun. Ajungem si la partea cu snorkellingul...dupa un scurt instructaj de la Cezar, care e scufundator de nivel avansat (mai are doar o treapta si ajunge instructor) intram in apa. Fetele cu eram (le vedeti in poze, Cirstin si Audra), s-au obisnuit mai greu, insa eu fara sa ma laud, m-am descurcat foarte bine.

La directie ce mai aveam probleme, insa in rest totul mergea brici. Acuma ce e asa interesant la snorkelling e ca poti vedea fundul apei, daca esti norocos, corali iar in jurul coralilor pesti din aceia exotici, colorati viu, cum vedem doar la Discovery, la Steve Irwin (D-zeu sa-l odihneasca). Noi am fost norocosi si am vazut cateva soiuri exotice de pesti, colorati in galben, rosu, albastru etc etc. Si nu erau doar din aceia mici, ci si mai mari, de vreo cateva kilograme. Ii vedeam si auzeam cu se hranesc din corali. Uneori se apropiau atat de mult incat intindeam mana sa-i ating...Pentru prima data cred ca am simtit cu adevarat pulsul naturii. In mediul asta, natura, se desfasura in jurul meu un spectacol fantastic - lumea adancurilor. Nu e de mirare ca atatia au fost cuceriti de ocean pentru ca intr-adevar e fascinant. Pana acum, cred ca asta a fost cea mai faina experienta din Dubai. Si cred ca asta a fost doar un aperitiv, felul principal fiind o scufundare adevarata cu tub de oxigen. Promit ca o sa o fac si pe asta, cel putin o data.

Pe drumul de intoarcere am vizitat una din cele mai vechi moschei din Emirate si un fort.




Tot la intoarcere am vazut si niste imense rezervoare de petrol. Aceasta e unul din locurile de pornire a ‘elixirului’ care alimenteaza economiile mondiale. Am fost impresionat cand le-am vazut.

La fel de impresionat am fost si cand am vazut zecile de camioane care, asemenea unor carausi, transporta stanca din carierele din munti spre grandioasele proiecte arabe: cele trei insule in forma de palmier, insula in forma de semi-luna si proiectul ‘world’ (niste insule locuibile in forma continentelor). Vazand lucrurile astea chiar simti ca aici se intampla lucrurile, ceva se misca. Este un sentiment coplesitor, cand simti faci parte din spectacol, chiar daca esti doar un simplu spectator.

Asta e spectacolul lumii din Dubai!

Intotdeauna al vostru,
.dragos.

Labels: ,

27 March 2007

Emirates Palace - #1 Hotel in the World

Din seria povestilor 'Vino mama sa ma vezi', trebuie sa v-o spun si pe asta, pentru ca le intrece pe toate.

Dupa episodul mai nefericit cu ambasada a trebuit sa vina si ceva bun, dupa cum zice si zicala: 'Una calda, una rece'. Cum va spuneam in e-mailul trecut voi merge pentru un iftar la invitatia celor de la Kempinski Hotel. Iftarul era programat pentru desfasurare la Abu Dhabi in hotelul Emirates Palace.

Pentru plecare am mers la Kempinski Hotel care e la 5 minute pe jos de ABB unde ne-am intalnit cu alti invitati de-ai lor.

Si de aici incepe aventura: initial ni s-a spus ca cei de la hotel vor aranja transportul si gandidu-ma ca vom fi mai multi, am presupus ca vom merge cu vreun autobuz. Deja imi pregatisem castile, stiind ce ma asteapta: o calatorie plictisitoare de 150 km pe autostrada prin mijlocul desertului. Dar SURPRIZA nu am mers cu autobuzul ci cu 3 superbe Audi-uri: doua A6 si un A8, toate ultimul model. Eu am fost mai privilegiat si am mers cu A8-ul. Deci datele ecuatiei sunt simple: Audi A8, sofer cu pofta de viata, muzica - Buddha Bar, autostrada perfecta cu 4 benzi, doua gagici in spate si 150 de km de parcurs. Am facut o ora pana in Abu Dhabi si pot spune ca una dintre cele mai placute ore petrecute in Emirate. Doar faptul ca te afli intr-o masina ca aia, (nu multi au A8 aici si e o masina mai exclusiva decat un S Klasse) te face sa te simti special si daca mai socotesti si celelate ingrediente poate va imaginati senzatiile traite de mine pe acolo. Distractia a fost sporita si de faptul ca eram cu 3 masini si din cand in cand mai avea loc cate o depasire pe la 200-220 de km/h, care crestea si mai mult adrenalina.




Si ajungem si la Abu Dhabi la hotelul EMIRATES PALACE care e cel mai scump si mai luxos hotel din lume.


Aici e greu de spus ce am vazut: lux, aur, serviabilite, amabilitate, bogatie, grandoare, stil, gust. Si desi e un loc impunator m-am simtit extrem de in largul meu acolo, spre surprinderea mea atmosfera fiind foarte calda si primitoare. Dupa cateva momente dupa ce am ajuns am fost luati in primire de un 'garcon' care ne-a facut un mic tur al hotelului in care am vazut si un apartament si o camera. Nu mai vreau sa insist asupra lucrurilor vazute acolo ca si asa nu as putea sa le descriu asa cum merita. O sa vedeti in filmul si pozele care urmeaza. Iata cateva detalii pe care le-am aflat de la baiatul care ne-a facut turul:

  • in palat sunt 1001 candelabre cu cristale Swarovski
  • accesul in ultimele 2 etaje e interzis pentru ca acolo se afla camerele seicilor celor 7 emirate si sunt controlate de serviciile secrete
  • camerele seicilor sunt decorate exact ca si la ei acasa
  • in holul principal pe jos e marmura in 7 culori, fiecare culoare fiind coloarea nisipului din fiecare emirat
  • costurile totale de executie au fost de 3 miliarde de dolari si tot ce vedeti a fost terminat in 3 ani












Dupa turul facut, in care am vazut doar o particica din palat, dar care a fost pur si simplu coplesitoare, am iesit, doar ca sa ne indreptam catre un cort special amenajat pentru a lua masa. Ceva in genul unui cort de nunta, ca marime. Bineinteles ca avea toate dotarile: aer conditionat, muzica, orchestra, cateva ecrane uriase cu plasma si un urias bufet cu toate bunatatile din lume.


La apusul soarelui a inceput ospatul. Toata lumea s-a servit dupa pofta inimii, apoi pentru ca experienta sa fie completa, cina s-a terminat cu o sheesha (sau narghilea mai pe turceste) cu aroma de menta, care trebuie sa recunosc ca m-a amentit bine, iar a doua zi mi-a dat si o durere de cap, ca un fel de mahmureala. Ca si o paranteza pot spune ca aroma de menta e cea mai puternica, dar si al naibii de placuta. Ospatul se poate asemui doar cu mesele date de imparatii si regii din povestile din basmele lui Ispirescu: ‘si timp de 3 zile si 3 nopti au baut si au petrecut...’


Dar asa cum v-am obisnuit, nici aici nu am fost scutit de un mic incident: inainte sa plecam am zis ca trebuie sa fac o vizita la baie, ca sa nu am probleme pe drum. In final, cand ma spalam pe maini, vine la mine un angajat al hotelului, al carui singur rol e sa te ajute la baie (sa-ti dea prosop sa te stergi pe maini etc.etc...), si imi spune ca in loc sa folosesc sapunul ca sa ma spal pe maini, am folosit o lotiune care se foloseste dupa ce te-ai spalat, cu rolul de a hidrata si a da un miros placut mainilor. Moment jenant din nou! Puteam sa jur ca recipientele in care sunt pastrate aratau la fel. De unde era sa stiu? Am luat-o din nou de la capat, m-am spalat cu sapunul, apoi m-am dat cu lotiunea, asa cum mi-a fost indicat. [Asta ramane intre noi, da??? ;)]

La iesire, alta surpriza. In timp ce noi mancam, au adus in fata hotelului un superb Ferrari cu care mi-am facut si cateva poze. In timp ce asteptam sa se aduca masina din parcare prin fata se perindau cele mai exotice masini si mai luxoase masini din lume: Bentley, Rolls Royce, BMW-uri, Audi-uri, Mercedes-uri.


Nici eu nu ma simteam mai prejos stiind ca noi avem un A8. :)

Din Dubai, al vostru,
.dragos.

Labels: , , ,

24 March 2007

Made in Romania

Salut!

Mailul acesta e dedicat autoritatilor romane, administratiei si birocratiei romanesti.

Ca sa incep cu inceputul, trebuie sa va spun ca toate mergeau perfect(dupa cum ati observat poate si din mailurile mele) pana cand am ajuns din nou pe pamant romanesc si m-am intalnit cu autoritatile romane. Nu, nu m-am intors acasa, dar cred ca asa se poate numi o misiune diplomatica intr-o alta tara, in cazul meu ambasada Romaniei din Emiratele Arabe aflata la Abu Dhabi, capitala emiratelor.

Scopul vizitei mele la ambasada a fost legalizarea a doua traduceri: adeverinta de absolvire a facultatii si foaia matricola, amandoua din romana in engleza. Traducerea a fost facuta de un traducator autorizat de Ministerul Justitiei din Romania. Am nevoie de aceasta legalizare pentru a obtine viza de munca, momentan fiind aici pe viza de vizita.

Bineinteles legalizarea nu a fost posibila pentru ca ducumentele mai sus mentionate trebuie sa treaca intai pe la 3 ministere romanesti, anume: Educatiei si Cercetarii, Afacerilor Externe si Justitiei pentru a putea fi autentificate. Dupa aceea mergi cu ele la Ambasada Romaniei de aici, ei iti legalizeaza autentificarile si dupaia aplici pentru viza. Un drum al naibii de anevoios generat in principal de situatia Romaniei si de recunoasterea noastra internationala, care vedeti cum este...Acum realizeaz cat de grav si ce prejudiciu poate sa-ti aduca un scandal in sistemul de invatamant si daca ma gandesc putin in ultima vreme nu am dus lipsa de asa ceva. [vezi scandalurile de la ultimul bacalaureat] ...Si din toate astea cine pierde??...doar noi romanii.

La modul de lucru al autoritatilor nu am avut nici o surpriza: am intalnit aceeasi lipsa de respect fata de cetateni ai Romaniei, exact ca si in tara cand mergi undeva sa obtii un certificat sau o adeverinta. Nu serviabilitate, nu amabilitate, doar acelasi stil comunist, care inca ne bantuie, chiar daca au trecut mai mult de 15 ani de la revolutie. In loc sa te ajute si sa te faca sa te simti binevenit, pe ‘pamant romanesc’ parca tin sa-ti reaminteasca de ce ai plecat din tara, din capul locului. In momentul ala iti zici ca sigur ai facut o alegere buna plecand, dorul de tara, dorul de familie si prieteni risipindu-se instantaneu.

A, si sa nu uit nici la taxe nu stau rau: pentru o procura am platit undeva pe la 45 de USD. Procura pe care eu am editat-o si printat-o la un internet cafe in celalat capat al orasului pe cheltuiala mea.

Izbindu-ma de niste lucruri aici si vazand avantajele pe care le au cetatenii din UE oriunde merg, mai ales din tarile care au fost la originea UE, tind sa cred ca adeziunea Romaniei la UE chiar e un lucru bun, indiferent ce zic unii. Asta poate nu se va vedea instantaneu ci poate doar peste 5 sau 10 ani. Dar va fi mai bine. Trebuie sa fie mai bine.

Si sa trecem si la vestile bune: azi voi merge din nou la Abu Dhabi pentru a onora o invitatie la iftar.

Acuma sa va dezvalui si locatia: e vorba de Emirates Palace, care e CEL MAI TARE HOTEL DIN LUME SI CEL MAI SCUMP. Chiar mai scump decat Burj-Al-Arab. O sa imi iau si camera si o sa incerc sa fac si ceva poze pentru voi.

De peste mari si tari, al vostru,
.dragos.

PS: Sa traiti bine !

Labels: , , ,

Editie Speciala - Burj Dubai

Salut!

Desi v-am promis 'episoade culinare', de data asta am sa fac o exceptie pentru ca evenimentul merita relatat.

Ieri, au venit de la HQ-ul din Zurich, purtatorii de cuvant ai ABB, pentru a pregati un eveniment dedicat jurnalistilor, care va avea loc in noiembrie. Aceasta pregatire consta, printre altele in vizitarea site-urilor celebre unde ABB a furnizat sau furnizeaza echipamente.

Eh, ghiciti unde am fost!!! ...Am vizitat site-ul de constructie Burj Dubai, turnul care atunci cand va fi gata va fi cea mai inalta cladire din lume. De turn ce sa va zic? E mare! ...se construieste non-stop, inclusiv noaptea, cu o mica exceptie: vara se ia o pauza de 3 ore, pt. ca temperaturile sunt prea mari, ajung la 50 de grade Celsius.

Sa nu va inchipuiti ca muncitorii pleaca si vin de la santier. Nu! Baracile lor se afla la 50 de metri de turn. Se zice ca sclavia a fost abolita, dar cand vezi muncitorii de aici...iti schimbi parerea sau definitia sclaviei....Dar in ritmul asta turnul creste cu 3 etaje pe saptamana, pt. ca altfel nu vor completa constructia care trebuie terminata pana in 2008. Durata totala de executie e de 3 ani, pt. cel mai inalt turn din lume. Deci va inchiputi si voi ritmul in care se lucreaza.



Turnul face parte dintr-un intreg complex care contine si cel mai mare mall din lume: Dubai Mall. Pe langa acest mall mai erau alti zgarie-nori, parcari, lacuri si alte constructii adiacente. Un mic orasel de vreo 2-3 de ori mai mare decat centrul Targu-Muresului.
Tot in acest complex au construit si o cladire in care amenajarile interioare sunt ca si cele din Burj Dubai: poti vedea cum va arata un lift, un apartament si chiar panorama care o vor avea norocosii ocupanti ai apartamentului.

Alte descrieri sunt de prisos, dar eu ma simteam ca si cum as fi in nava lui Picard, in Star Trek. Incredibil ce se poate cumpara cu bani.

L-am cunoscut si pe managerul de proiect care e un tip super tare si am vizitat si sala lor de sedinte. Ca sa va faceti o imagine mai de ansamblu va pot spune ca aproape tot ce e legat de constructia turnului se afla pe site: ingineri, proiectanti, baracile muncitorilor, practic s-a construit un oras provizoriu care ii adaposteste pe toti - pe unii si noaptea.

Inca o chestie tare: chiar cand intri in santier, au acolo un banner pe care se actualizeaza zilnic numarul etajelor construite. Ieri erau pe la 72, dintr-un total de 170.

Dar ziua nu s-a incheiat. Pentru pranz am mers la un hotel, numit Kempinski ca sa vizitam facilitatile pentru conferinta de presa. Hotelul l-au deschis acu 6 luni si e un hotel business. Avantajele lui e ca se afla in acelasi complex cu Emirates Mall (cel mai mare mall din Middle East) si pista de ski indoor.(ce mai mare pista de acest gen din afara Am. de Nord).

Ce am vazut acolo...iarasi e greu de descris: lux, high-life, lume buna, design spectaculos, materiale de calitate, vedeti si in pozele de pe site. Pranzul l-am luat in cel mai mare restaurant din middle east: Sezzam, care e in incinta hotelului. Ce a fost cu adevarat spectaculos, nu a fost marimea, ci faptul ca fereastra dadea in pista de ski si partia de sanie. Asa ca noi in timp ce mancam, puteam urmari un peisaj de iarna si oamenii care se bucura de zapada. In linkul de aici se afla o poza. Pot jura ca si noi am stat la aceeasi masa. Uimitor!!!!

Mancarea si ea spectaculoasa, doar e un hotel de super-clasa. Ai de ales intre 3 tipuri de bucatarii: Steam, Bake si Flame. Eu mi-am comandat sea-food: calamari with chili si o ciorba, o consumatie de vreo 30 USD, care a fost oferita de hotel ...spre bucuria mea. ))

Asta a fost o zi plina in Dubai si ce sa mai zic decat ca: 'Oficial imi merge bine !!!' )

Din Dubai, al vostru,
.dragos.

Labels: , , , ,

am aterizat in Dubai

Salut tuturor!

Sper ca toate sunt bine in Romania. Dupa plecare m-am deconectat de tot de la realitatea din Romania si nu mai stiu ce se intampla.

Am asteptat atat timp sa va scriu pentru ca dupa o zi nu poti sa-ti face o impresie despre un oras atat de mare. In continuare vreau sa va prezint cate ceva din experientele mele de pe aici.

1. Job-ul. In prima zi, MCPitza, care e Account Manager la ABB, m-a dus la lucru. Cu un BMW seria 3. De cum am ajuns la firma Communication Managerul care e sefa mea a crezut ca ar fi bine daca as participa (asa ca sa ma acomodez) la o conferinta care tocmai era in desfasurare la noi in firma. Conferinta era: Marketing and Sales Initiative….ceva de genu’. Participanti erau vreo 40 de manageri de top din Orientul Mijlociu si din Africa. Va dati seama ce norocos ma simteam stiind ca pot vedea cum gandesc lucrurile niste oameni care invart afaceri de zeci si sute de milioane de dolari. Desi nu stiam care e structura lor am fost surprins sa descopar un mod de lucru foarte asemanator cu un LPM din AIESEC: work-shop-uri, aveam si chair, se cautau strategii, se setau obiective si bineinteles se labareau si ei cateodata, scuzati expresia. :). Si ca mearga totul ca pe roate si-au angajat si o firma de consultanta in management care sa le dea tool-uri de planificare si sa-i ajute sa fie eficienti. Deci primele doua zile in asta am fost implicat. Apoi am inceput sa cunosc lumea de pe aici: managerii de divizii, HR managerul, Presedintele companiei etc etc. Cunoscand oamenii mi-am dat seama in ce mediu multicultural sunt. In firma cred ca lucreaza cel putin 15 natii. Asta da experienta.

Despre oamenii de aici va pot spune ca toti sunt foarte amabili cu noi, vor sa ne cunoasca sau vor sa ne ajute cu problemele noastre. Am fost impresionat.

Despre job description: printre altele voi avea sarcina de a organiza cateva evenimente si receptii pt. clienti si parteneneri de-ai ABB. Deja unele sunt planificate si va pot spune ca ele se desfasoara la cele mai tari hoteluri din Dubai, printre care si Burj-Al-Arab.

Alaturi de mine mai este o tipa din Germania, tot trainee, a venit cu 2 zile inaintea mea. Stam in aceeasi cladire, deci ati ghicit ca ea e cea mai apropiata persoana de mine. In ce priveste lucrul cu ea, am presimtirea ca va fi o MARE provocare.

Ca sa va faceti o imagine despre ABB va pot spune ca la nivel mondial sunt prezenti in 100 de tari si au avut o cifra de afaceriin 2005 de 26 miliarde de dolari, iar ABB Dubai a avut 120 de mil USD. Inca o chestie super interesanta e faptul ca echipamentele nostre sunt folosite la marile proiecte mondiale (de zeci si sute de mil. USD)dar si aici in Dubai. De exemplu, stiti cu totii insula in forma de palmier care a fost construita aici. Echipamentul electric a fost furnizat de ABB. Alt exemplu: turnul care se construieste acum si va fi cel mai inalt din lume cand va fi gata, foloseste tot echipamentele noastre. Sper ca v-ati facut o idee acum despre nivelul la care opereaza firma asta.


Cateva impresii despre Dubai:
2. E foarte cald. Ziua sunt 45 de grade iar seara in jur de 35-40. Ce e mai rau e ca aerul e foarte umed, asta face ca starea de inconfort sa fie mai accentuata. Dar absolut peste tot este aer conditionat: mall-uri, autobuze, acasa, etc Ei zic ca in perioada urmatoare caldura se mai potoleste si temperaturile vor cobora pe la 20-30 de grade. Eu abia astept asta.

3. Esti mort fara masina. Transportul in comun e f. slab din cauza blocajelor de pe autostrazi + e foarte greu sa astepti autobuzul pe caldura. Orasul destul de intins iar varianta cu mersul pe jos e exclusa din cauza caldurii si a distantelor.

4. Foarte multe natii pe aici. E incredibil cate natiuni pot convietui in orasul asta: arabi, indieni, europeni, etc... Ca sa va dau un exemplu: eu locuiesc in acelasi apartament cu 1 tip din Sri Lanka, unul din Oman, 1 Pakistanez, si vreo 5 sau 6 indieni. De fapt indienii predomina, ei sunt cei mai multi in Dubai, practic ei construiesc tara.

Paranteza: nu pot sa folosesc bucataria pentru ca pakistanezul doarme in ea. Nu va mirati, pt. ca el e privilegiat pt. ca are intimidate. Plateste 50% la chirie in plus fata de noi. E foarte de treaba. La el imi calc camasile si de la el am invatat sa le calc.
Am si 2 colegi de camera tipul din Sri Lanka si cel din Oman. Sunt amandoi super de treaba. Acuma la capitoul vesti bune: am piscine pe bloc iar apa e super faina. Am si o mica sala de forta.

5. Constructii. Pt. ca am ajuns la capitolul asta trebuie sa va spun ca sunt absolut impresionat de ce se intampla aici. Se tot zice ca in Romania a explodat piata constructiilor si ca se construieste mult. Venind aici am descoperit ca situatia din Romania e destul de relativa, pt. ca in Dubai se construieste in draci. Poate unii isi mai amintesc cum se contruiau pe vremea lui Ceausescu cartiere intregi de blocuri. Ei, aici se construiesc cartiere intregi de ZGARIE NORI. Muncesc astia ca sclavii si sa nu va ganditi ca arabii muncesc, pt. ca muncesc doar indienii.

In drumul spre munca trec pe langa turnul care, dupa ce va fi gata, va fi cel mai inalt turn din lume, se cheama Burj Dubai (Turnul Dubai). Acuma sunt pe la jumatate cu constructia si deja e cea mai inalta cladire din zona.

Drumuri nu mai vorbesc. Sunt impecabile. Autostrazi de 4-5 benzi care uneori raman blocate pt. ca sunt prea multe masini.

6. Alte impresii: totul e artificial, totul e construit. Unde nu a pus mana omul e pustiu, e doar desert. Asta contrasteaza foarte mult cu alte zone unde sunt parcuri si verdeata sau cu luxoasele mall-uri. Apropo de mall-uri, am fost si eu in cateva. Cel mai mare momentan, e Mall of Emirates. Poti sa gasesti tot ce vrei acolo. Cand spun tot, chiar e TOT. Sa va dau un exemplu ca sa va puteti imagina. Incorporat in mall e hypermarketul binecunoscut si pe plaiurile mioritice numit Carrefour. Stiti cat e un Carrefour. Si e o parte atat de mica din acest mall incat daca nu il cauti nici nu il gasesti. Tot in acest mall se afla si faimoasa pista indoor de ski. Am auzit ca e f. interesant si in curand o sa merg si eu pe acolo, nu e foarte scump, si e doar la 5 minute pe jos de ABB.

Al 2-lea mall care m-a impresionat (nu mai stiu cum se cheama pentru ca are un nume complicat) nu e asa mare dar are 5 zone special amenajate: una indiana, una araba, una chineza, una persana si una egipteana. Sunt impresionante ele replicand foarte bine modul in care sunt decorate moscheile fiecarei natii. E foarte frumos.
Inca ceva despre mall-uri. Aici sunt prezente cele mai importante branduri din lume: Gucci, D&G, Armani, Pierre Cardin, Nike, Channel ca sa enumar doar cateva. Preturile sunt pe masura.

Am fost si la plaja (aceeasi plaja pe care e si Burj-Al-Arab la ceva distanta). E foarte bine amenajata iar apa e calda, perfecta pentru baie. E mai sarata putin decat M. Neagra dar e super pentru ca poti pluti f. usor. Tot in zona plajei e amenajat si un parc si o zona unde poti face gratar. Gratarul ti-l pun ei la dispozitie, tu tre sa aduci doar carbunii si carnea. Am fost foarte surprins cand un indian a venit sa ne faca focul si apoi sa stranga mizeria noastra.

O alt fapt interesant e multitudinea de restaurante din care poti alege: libaneze, pakistaneze, indiene, arabe, chinezesti, tailandeze etc. Tot ce vrei. Ieri am intrat la plesneala intr-un indian. Desi le-am spus ca nu vreu sa fie condimentat, tot a fost, dar cina a fost destul de buna. Mancarea e destul de ieftina, si te poti satura intr-un fast-food cu un 2-3 dolari.

Alte socuri culturale: e interesant sa vezi femeile arabe acoperite peste tot cu haine negre. Doar ochii li se vad. Si mai interesant e cand le vezi cum vorbesc la cele mai tari telefoane Nokia. Sau arabi circuland cu cele mai scumpe masini din lume. Eh, asta se intampla cand tara ta sta pe cel mai mare zacamant de petrol din lume.

In general e f. civilizat, totul e in ordine si disciplina, cu exceptia traficului as zice. ;)
Merita sa vii odata aici sa vizitezi putin, pt. ca e total diferit de ceea ce insemna Europa.

Weeke-dul care vine, adica vinerea si sambata, (aici sunt diferite zilele week-endului) voi merge in Abu Dhabi (capitala Emiratelor) sa vad cum e si pe acolo si sa vizitez pe cineva.

Cam atat, sper ca nu v-am plictisit.
Multa bafta tuturor!

.dragos.

PS: Ieri am vizitat pentru vreo 2 ore sectia sistemelor de joasa tensiune, unde se asambleaza modulele cu intreruptoare, relee, sigurante etc. Un inginer mi-a explicat cam ce se intampla si cum se asambleaza. Spre surprinderea mea am descoperit ca educatia pe care am primit-o in UPM pe partea de JT e destul de relevanta si ca proiectele la care am lucrat nu au fost chiar degeaba si chiar te invata ceva.

Labels: , , ,